
Chiar daca vremea este mai rece in aceasta perioada, acest lucru nu este un motiv pentru a nu va continua drumetiile si aventurile in tara noastra. Din contra, peripetiile s-ar putea afla la orice pas, iar plimbarea voastra va deveni de neuitat!
Un loc ce merita vizitat, indiferent de anotimp sau vreme este judetul Mures, ce se bucura de o multitudine de atractii turistice, pline de farmec, dar si mister, de care cu siguranta va veti indragosti.
Cand vorbesti despre acest judet este greu sa te limitezi doar la cateva obiective turistice, regiunea abundand in peisaje naturale spectaculoase si in obiective turistice unice in tara ca frumusete si importanta istorica.
Dintre monumentele culturale ale oraselor transilvanene, cele mai valoroase sunt cele nascute din dorinta de dezvoltare si de contopire a creativitatii, a expertizei si a „spiritului perioadei specifice ”, astfel Transilvania devenind conectata la marile curente ale dezvoltarii culturii si artei din Europa Centrala, respectiv a intregii Europe. Intalnirea dintre arta transilvaneana si cea europeana a fost la inceputul secolului XX, in timpul perioadei Art Nouveau, atunci cand in arta maghiara „simultan, in paralel a aparut…influenta germana, franceza, engleza a tendintei universale Art Nouveau, cu nevoia de a crea o arta nationala, independenta ”. In arhitectura, aceasta aspiratie hranindu-se dintr-o mare varietate de surse, intr-o perioada scurta de timp, a patruns in toate zonele vietii urbane civilizate de la cladirile publice, pana la amenajarile interioare, la vitrine si la imaginea strazii, intr-un cuvant, a devenit „constiinta urbana estetica ” a cetateanului contemporan educat.
Palatul Culturii din Targu Mures, una din cladirile reprezentative din oras, este o cladire impunatoare, construita in stilul Art Nouveau, constituind o valoare de nivel european in cadrul mostenirii arhitecturii acestui stil nou. Avem de-a face cu o realizare de arta totala ce ordoneaza intr-o unitate armonioasa cele mai variate directii si genuri creative, printre care si acel grand art ce cuprinde atat artele aplicate cat si arta populara, recunoscuta ca arta abia pe la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Palatul Culturii gazduieste Filarmonica de Stat Targu Mures, Biblioteca Judeteana Mures si Galeriile de Arta ale Muzeului Judetean Mures.
Chiar langa Palatul Culturii se afla o alta cladire cu mozaicuri pe acoperis si un turn snalt de 60 de metri care va va atrage atentia. Este Palatul Administrativ ce gazduieste in prezent Prefectura. In fata lui se afla o statuie pe care o gasiti in multe orase din tara, cea a lupoaicei care hraneste doi pui de om. Cladirea bogat decorata si purtatoare de caracteristici stilistice distincte, impreuna cu Palatul Culturii, sunt una dintre capodoperele architecturii Art Nouveau din Europa-Centrala.
Cladirea are o valoare arhitecturala insemnata, fiind sub umbrela stilului Secession.
Din 1962 pana in prezent cladirea este sediul administrativ al Consiliului Judetean Mures si al Prefecturii Mures.
Alta cladire cu o importanta rezonanta arhitecturala este Biserica Franciscanilor. Aceasta a fost un lacas de cult romano-catolic din Targu Mures, cu hramul Sfantul Emeric, fiul regelui Stefan I al Ungariei. Biserica si manastirea au fost demolate in 1971, odata cu inceperea lucrarilor la cladirea Teatrului National. Din biserica a fost pastrat doar turnul baroc sub care se afla intrarea in cavoul calugarilor.
Marturii despre existenta ordinului franciscan in Targu Mures exista inca de la inceputul anilor 1300. Calugarii au construit atunci o manastire si o biserica pe colina dealului cetatii. Dupa trecerea unei jumatati de secol, biserica respectiva a devenit neincapatoare, astfel incat franciscanii au inceput construirea unei noi biserici.
In secolul al XVI-lea noua biserica a intrat în proprietatea reformatilor, a caror putere in cadrul orasului a crescut simtitor, membrii ordinului Sfantului Francisc fiind nevoiti sa se refugieze in alte tari. Insa, in secolul al XVIII-lea membrii ordinului s-au intors in Targu Mures, unde au construit o noua biserica, la care au adaugat o manastire. Aceste constructii au fost inaltate pe locul unde azi se afla parcul din fata teatrului. Imediat dupa cumpararea terenului, in 1745, calugarii au inceput lucrarile. Daca constructia manastirii a fost terminata destul de repede (1777), inaltarea turnului bisericii a durat mai mult timp, aceasta fiind inaugurata de abia in 1802.
Bucurati-va de aceste edificii impresionante istorice ce transced timpul si raman neclintite in fata schimbarilor numai alaturi de Inchirieri Masini Targu Mures, ce va pune la dispozitie masini pentru numeroase aventuri atemporale!